Gânduri de noiembrie în ianuarie

Se dau textele:

Iulia: Plouă noiembrie, plouă ianuarie, cu picuri lungi și gri… E frig și mohorat afară de parcă din zori, abia desprinsă din cețuri, ziua nu face decât să se furișeze spre noapte, estompată curând în vălătucii-i reci și misterioși.

Gustă oare cineva penultima lună a anului? Plac cuiva tăcerile Brumarului? Vede cineva cu ochi buni linia lui cromatică?

Sau, ce spuneți de ianuarie de anul acesta, care i-a furat ploile și ghioceii lui martie? Hm?

Nu au voie să răspundă îndrăgostiții, nici artiștii. Sau ba da…

As fi curioasă dacă ai văzut cum arăta fereastra ta în noiembrie. Sau drumul tău cotidian. Poate ascundea frumuseți nebănuite. Eu uitasem ce nuanță apoteotică de galben au frunzele de coacăz în luna asta. (Poate să nici nu fie soare dacă niște tufișuri galbene se uită la tine). Cu greu am rezistat să nu instagramez niste bobițe albastre, probabil fructe de iederă, răsărite neașteptat pe fundalul auriu al frunzelor. Sau ghetele mele pe un covor minunat: lângă locuința mea cădeau frunzele unui cireș și nici nu știam că sunt unele galbene, iar altele roșii-arămii. #seeforyourselfnexttime

Dacă nu atârnă părerea mea, iată o alta.

Andrei: Dacă îți acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă și nepătimașă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcționează. Șarpanta lumii (încă) ține. Mai există încă oameni întregi, tradiții vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conține încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Se poate trăi. Se poate (încă) trăi frumos.“

Iulia: M-am uitat recent prin pe ediția a treia a unei cărți fascinante (așa știe să scrie domnia sa) a lui Andrei Pleșu, Despre frumusețea uitată a vieții. După ce am citit rândurile de mai sus pe coperta a patra, am deschis cartea…. Și am tot citit. Da, știam eu că maidanezii au ceva special. 😉

Andrei: Când, obligat de doctori, îmi fac plimbarea (cvasi) zilnică şi se întâmplă să fie vreme senină, dau, inevitabil, peste câte un maidanez care zace pe-o parte, în drumul tuturor, profitând de căldura mediocră a soarelui. E atât de imobil, de extatic, de impasibil, încât pare mort. Ceea ce văd e o lecţie de destindere rituală, un salt, aproape mistic, în afara vârtejului înconjurător. Prin comparaţie, toţi trecătorii care ocolesc silueta canină par o adunătură de agitaţi. Ei, oamenii, sunt, de data aceasta, „vagabonzii”, vietăţile fără stăpân şi fără rost, în vreme ce câinele adormit la soare are „stabilitatea” unui călugăr Zen. Aş vrea să am îndrăzneala, libertatea interioară, inteligenţa de a mă întinde lângă el şi de a mă sustrage, astfel, împrejurărilor curente, vremurilor, asfixiei lumeşti. Dar am pierdut, laolaltă cu toţi semenii mei, instinctul „rupturii de nivel”, al ieşirii din timp. Sunt mereu „în reţea”, cablat, preluat, „angajat”, dependent de drogul urgenţelor. . .

Să fim „înţelepţi ca şerpii şi inocenţi ca porumbeii”. Intr-o lume judecată mereu, de puritani, pentru regresul ei în trivialitate animală, tocmai animalitatea, animalitatea bună, e ceea ce am pierdut, ceea ce ne lipseşte. Alături de doctorul care mă somează să mă mişc, am nevoie şi de un altul, care să-mi ceară să stau, o oră pe zi, nemişcat, la soare, fără să mă gândesc la nimic.

Iulia: Miez de zi în ianuarie. După câteva zile prea calde și senine, plouă… Gerar nu-și mai merită numele. Oamenii îl bombăne, așteptând treacă, cu teama martie îi va prelua apucăturile.

Ce zici, atunci, te apuci îți mai schimbi ceva prin casă? Dacă ai prea multe lucruri, îngrămădite pe undeva, eliberează spațiul acela. Dacă, din contră, spațiul îți permite, rost de niște obiecte care ți înfrumusețeze ambientul. o raită prin magazinele de vechituri, printr-o librărie/papetărie și o florărie și vei găsi cu siguranță ceva interesant și pentru un buget redus.  ceva astfel încât ți placă ce vezi în jur, în momentele mai multe și mai lungi pe care ești nevoit le petreci în interior în ianuarie.

Ora 5 p.m. Seară de noiembrie/ianuarie. Nu se mai văd nici frunze, nici bobițe. Doar contururi și siluete învăluite generos în fuioare de ceață. La fereastra mea încep să strălucească ochii calzi a două felinare, așezate pe centura bleu a pervazului alb. E rândul tufișurilor să privească pe fereastră și să adoarmă în colinda ploii, visând la diminețile de mai.

Sarcini de lucru:

1. Rezumă într-o frază ideea principală a textului.

2. Personalizeaz-o.

3. Aplic-o.

Default task:

S m i l e.

 

Karen Hollingsworth http:/www.tuttartpitturasculturapoesiamusica.com;Painting by Karen Hollingsworth, 1955.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s