Instantanee de iulie

Orașul a încremenit total în arșița amiezii. Străzile mirosind a smoală fierbinte și asfalt încins își alungă trecătorii la umbră. Ici și colo, doar copiii rămân să înfrunte canicula cu ajutorul înghețatei și al sucurilor reci: temerari, unii umblă desculți, ca în poveștile din copilăria bunicilor, minunându-se de senzația tălpii goale pe cimentul care frige sau în praful fin și fierbinte de pe marginea trotuarului: este vacanță, iar amintirile verii, cu arșiță sau furtuni, vor avea mereu culori luminoase și un parfum de neuitat.

Piețele sunt pline de pepeni, cu miez roșu, brumat parcă, dulce și răcoritor, sau galben, parfumat și înecăcios. Duzii cei nepretențioși apar oriunde, împestrițând trotuarele cu fructele lor dulci, albe sau negre, poftind pe oricine să culeagă… dacă nu se teme să rămână cu limba albastră și unghiile negre toată ziua… Se coc și merele de vară, mici, bătute, dar cu gust bun, iar cârceii acrișori de viță-de-vie sunt tocmai buni de ronțăit.

O

O întindere nesfârșită de grâu își pierde auriul cosițelor departe în zare, acolo unde orizontul de vară se albăstrește la infinit… Un nuc imens răsare ca o insulă în valurile unduitoare de grâu – privit din depărtare, pare că dansează în mirajul căldurii de iulie, lucind morganatic și legănându-se când aproape, când departe – alone in the gold…

Lanurile de floarea-soarelui, mii de fețișoare galbene și vesele, admiră pe furiş talia zveltă a rândurilor milităreşti de porumb de alături, verzi şi înalte, cu panaşul foşnind a vară în bătaia vântului care mai face câte o incursiune pe câmp, ducând cu el arome amestecate de flori şi pământ…

Lângă un gard de lemn, înecat de verdeaţă şi scăldat în soarele fierbinte de iulie, o căpiță aurie de fân, ciufulită de năpraznica furtună din timpul nopții, doarme  leneș, în bâzâitul pe două voci al bondarilor…

Un zarzăr cu poale lungi, atârnând grele spre pământ, potopite de fructe zemoase, dulci-acrişoare, îngăduie răbdător ciorovăiala câtorva pui de vrabie, singurii care nu moţăie în toropeala după-amiezii de miez de vară…

O

Diminețile de vară îmi vor aminti de copilărie până la bătrânețe. Mă trezesc din somn și soarele strălucește deja, inundând locuința, însoțitor vesel și luminos prin toate încăperile casei. Aerul circulă liber prin casă, ferestrele fiind larg deschise, zi și noapte. E așa de bine, și cald și răcoare… Afară e plin de culoare și muzică: razele soarelui amestecă vesele zeci de nuanțe de verde și galben, iar în fundal cântă vrăbii, mierle și guguștuci. Fie că rămâi în umbra casei, fie că ieși în splendoarea solară de afară, dimineața de vară nu te dezamăgește, e frumoasă foc.

Spre după-masă, focul acesta se întețește și cu greu faci față potențialului văratic: soarele se năpustește clocotitor spre pământ, pârjolind orice-i iese în cale. Căldura devine sufocantă și periculoasă și totul se scufundă în nemișcare și tăcere, ca-ntr-un leșin.

Seara se-ntinde fără grabă, păstrând neîndurătoare din căldura zilei până se-ntunecă.  Nici greierii nu țârâie încă…

Epuizați, oameni și necuvântătoare caută în straiele nopții răcoare și odihnă, sperând că vreo milă de ploaie își va trage cortina de nori curând peste ei. Dar luna lui cuptor mai are până să plece…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s