Poveste de seară

 Mă așez uneori pe marginea serii, ca pe un promontoriu nisipos, cu picioarele legănându-mi-se în mătasea lichidă, călduț-albăstruie. Frântă, mi se pare că dacă aș fi o pană, de oboseală, fulgii mi s-ar face grei, de piatră, și în cădere m-aș sparge în mii de bobițe de nisip…

În apele ochilor răsar și se sting imagini: lumina îmbujorată a răsăritului, fețele celor dragi, somnoroase, preocupate sau zâmbitoare, grăbindu-se care încotro.  Apoi, amintirea zilei surâde la privirea aproape omenească a veșnicilor căutători de afecțiune, cățeii nimănui, bucuroși de întâlnire, netezindu-și urechile în părți pentru a primi vreo mângîiere.

   Nu toate culorile din poveste sunt calde, fețele oamenilor împrumută, prea des, nuanțele întunecate ale hainelor, prea posomorâte și prea grele. Cât de bine le-ar sta lumina unui râs sau dulceața unui zâmbet, păcat că acestea au rămas închise în fotografiile vreunei zile însorite de concediu sau în albumul de nuntă. Viața nu mai știe să devină decât hoață când se face mare…

    Mă uit la perechea șifonată de aripi ce zac lângă mine, gri-plumb, și… mă gândesc că povestea de seară are defect: va avea happy-end.   

   E sfârșit de februarie, zilele frumoase se aud tropăind și uite că bat la ușă. Dacă le mai auzi, deschide!  

(Picture by Bianca and Gabriel Barb)

Advertisements

2 thoughts on “Poveste de seară

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s